Miniaturi

În ultimul anotimp
trenurile nu duc nicăieri
ne rămâne doar amintirea gărilor
în care orele nu au fost niciodată târzii.
Ultimul anotimp este cel mai lung
ca și când mâine nici n-ar mai conta
ne rămân doar răsăriturile
pe care …

Nu mai citi despre iarnă, iubite!
O frunză se încăpățânează
să rămână în copacul
sub care ne-am sărutat prima oară,
soarele se ascunde în joacă după ea,
cerul rămâne necuprins
ca în zilele de vară când
netulburați număram fluturi.
Nu …

Am ajuns târziu
la întâlnirea cu tine.
A plouat tot timpul,
drumul a devenit alunecos
si-a trebuit să fiu atentă
la fiecare pas.
Îmi pare că semeni cu mine
după cum porți cerul în ochi,
după cum te privește ploaia…

Tu nu mai spui nimic
și timpul cuvintelor trece.
Rămăsese să-mi povestești
despre cum crezi
că vom putea învăța
a nemuri.
Dar poate e mai bine așa
zeii s-ar fi răzbunat
și-n orașul pe care l-am clădit
n-ar mai fi …

În noaptea aceea
am auzit marea plângând,
secundele îmi ștergeau
drumul din palmă
când eu pictam o fereastră
pe peretele dinspre răsărit
ca și când cineva
îmi șoptea încă numele
și vapoarele n-ar fi dispărut în larg.
Picioarele îmi erau …

Nu m-aștepta, mai întârzii o vreme
am plecat într-o vară dezlegată de ploi
mi-a crescut un dor prin ochiuri străine
și-și cerne înflorirea pe clipa dintre noi.
Am găsit fereastra care dă spre mare
macii printre care am fost iar …

Îmi vorbești despre dimineți grăbite
și bulevarde aglomerate
asurzite de claxoane
la un verde abia pus,
despre gustul cafelei în pahar de carton,
despre cum crezi cu tărie
că mașinile autonome
se vor descurca singure prin trafic
într-un viitor nu …

Când ai venit
ai venit cu ploaie pe umeri
și-am tresărit de bucurie,
soarele mă ardea de mult
verdele ochilor pălise
praful crescuse până la suflet
eu doar visam la o mare nesfârșită.
Ploaia ta limpede și înaltă
mi-a spălat …

Ultima fotografie cu noi
este un instantaneu aparte
de pe o pajiște înverzită
în care vara era abia la început
iar macii încă ne știau
tu te uitai spre cer
cu același albastru în privire
eu desenam pe pământ
conturul …

Despre noi
se va spune cândva
că am fost copiii
unui anotimp vrăjit,
prea ne izbeam de înaltul cerului.
Am învățat mersul pe sârmă
deasupra prăpastiilor,
porumbeii să ne mănânce din palmă,
să ascultăm pietrele
și să facem cercuri de …

Mai vino cât încă se face primăvară
și firul iernii se rupe în culori,
cât fruntea mi-o spală o ploaie hoinară,
cât dragostea se primenește în zori.
Mai vino cât încă în cer se fac nunți
și-n mine mai încape …