Ai plecat
și-o iarnă cruntă se-arată prea devreme.
Vântul tăios spulberă pământul
pleoapele îmi tremură neputincioase
iar păsările n-au învățat să zboare.
Mi-e teamă că urmele pașilor tăi
vor îngheța curând
și buzele mele
păstrând ultimul tău sărut.
E frig
și-aș vrea să-mi croiesc drum
către vara aceea
în care macii nu au mai plâns,
dar umbra mi s-a betegit
și nu se mai poate târî pe pământ.
