În noaptea aceea
am auzit marea plângând,
secundele îmi ștergeau
drumul din palmă
când eu pictam o fereastră
pe peretele dinspre răsărit
ca și când cineva
îmi șoptea încă numele
și vapoarele n-ar fi dispărut în larg.
Picioarele îmi erau obosite,
un pas mai aveam
și era timp pentru nuntă,
în loc de martori
pe țărm a poposit o tăcere lungă
cu brațele larg deschise.
În noaptea aceea
am hrănit pescărușii flămânzi
și-a doua zi
era deja toamnă.