Nu știu cum s-a întâmplat.
Eu cântam întruna
un cântec de dragoste,
tu îmi spuneai că în curând
cireșii se vor scutura
și va începe să ningă alb.
Eu știam că mai aveam o primăvară
de când lumea începuse cu noi doi,
trebuia doar să-ți lipești urechea de pământ
și să asculți cum crește iarba.
Tu ai privit zăpada pașilor noștri și-ai tăcut.
Pesemne cântecul meu de dragoste
a fost asurzitor.
