Despre noi
se va spune cândva
că am fost copiii
unui anotimp vrăjit,
prea ne izbeam de înaltul cerului.
Am învățat mersul pe sârmă
deasupra prăpăstiilor,
porumbeii să ne mănânce din palmă,
să ascultăm pietrele
și să facem cercuri de timp.
Într-unul ne-am ascuns.
Așa nimeni nu va ști
că am rămas vieții
datori cu o moarte.
