Nu te grăbi! îmi spui
și diminețile așteaptă o îmbrățișare
din mângâierea răsăritului
curge lumina
desenează un curcubeu
și fă-l pod între tine și cer
uitat de privirile tale
uneori lăcrimează și el
splendoarea lumii
începe cu firul de iarbă
pământul e cu adevărat viu
când îți sărută tălpile goale
respiră anotimpurile întregi
și-ascunde sub pleoape clipa
când se agață de tine
mâinile fragede ale unei minuni.
Nu te grăbi! îmi spui
celui mai înalt zbor
îi trebuie rădăcini.
