Autor: Liliana Bâcu

Ochiul lunii plânge
lacrima-i o tânguire de chitară
ce nu se odihnește niciodată
noaptea îți spune
o poveste înzăpezită
cu care va trebui să înveți să trăiești
te vei întoarce de câteva ori
și nu vei găsi decât cioburi de …

Vreau să scriu de data aceasta,
despre noi.
Ar fi ca o imortalizare a fericirii,
fotografie sepia, încă vie.
Cred că va fi un exercițiu simplu,
că vor veni cuvintele ca unse
și se vor alinia armonios pe pagină.
Ce …

Când ai venit
ai venit cu ploaie pe umeri
și eu am tresărit de bucurie.
Soarele mă ardea de mult
verdele ochilor pălise
praful crescuse până la suflet
eu doar visam o mare nesfârșită.
Ploaia ta limpede și înaltă
mi-a …

Se făcea că-i primăvară
pașii mei înfloreau
dintr-un cântec de leagăn
într-o dimineață
cu miros de ierburi crude.
Eu mă miram
și nu știam nimic
despre albul zăpezilor.
M-am trezit, nu știu cum,
alergând pe câmpuri cu maci
mă grăbeam …

Mai vino cât încă se face primăvară
și firul iernii se rupe în culori,
cât fruntea mi-o spală o ploaie hoinară,
cât dragostea se primenește în zori.
Mai vino cât încă în cer se fac nunți
și-n mine mai încape …

Despre noi
se va spune cândva
că am fost copiii
unui anotimp vrăjit,
prea ne izbeam de înaltul cerului.
Am învățat mersul pe sârmă
deasupra prăpăstiilor,
porumbeii să ne mănânce din palmă,
să ascultăm pietrele
și să facem cercuri de …

Cad zăpezi de-o vreme
și nu știu dacă marea noastră
va putea să se ascundă într-o scoică
dintr-o vară de taină.
Peste pădurea noastră
curând se vor așeza troiene
și nu știu dacă vom găsi poteca
spre o altă primăvară.…

În ultimul anotimp
trenurile nu duc nicăieri
ne rămâne doar amintirea gărilor
în care orele nu au fost niciodată târzii.
Ultimul anotimp este cel mai lung
ca și când mâine nici n-ar mai conta
ne rămân doar răsăriturile
pe care …

Doar câteva visuri
și câteva fotografii
am avut de partajat la despărțire.
Pe singura în care
râdeam amândoi
pe acoperișul lumii,
neavând cum altfel să o împărțim,
am rupt-o în două
și fiecare a luat
jumătatea cu chipul său.
Tu …