Între timp
au plecat toți cocorii
puțin câte puțin și chipul tău
a mai plouat o singură dată
cât să crească în jur
iarba tristeții
nopțile au devenit de atunci flămânde
iar luna a adormit după un nor.
Eu tot aștept dimineți la ferestre
și tot visez că îmbrac o rochie nouă
că soarele iese iarăși din mare
că ninge albastru
că-ți scriu dintr-un anotimp
care încă ne știe.
